Despre Autosabotare – Joi 19 nov 2015 la Coffee House

Picture1Vă anunț cu bucurie că reiau seria atelierelor gratuite marca Porția de Coaching și vă invit joi 19 noiembrie 2015 între orele 18,00 – 20,00 la Coffee House, să discutăm despre Autosabotare sau Când îți dai cu stângu-n dreptu’. Pregatiți-vă cu voie bună, inspirație și curaj, pentru că vom intra împreună în zona dificilă a obișnuințelor care ne fac rău și le vom explora puțin, pentru a înțelege măcar ale cui sunt: ale noastre sau preluate de la alții… Ca întotdeauna la Porția de Coaching, discuțiile și întrebările vor avea un scop practic, acela de a vă ajuta să găsiți răspunsuri și soluții de a vă elibera de ceea ce gândiți, vorbiți, faceți acum în defavoarea voastră (= autosabotare).

Cele mai bune 2 întrebări vor fi premiate cu câte un papion Boemia Handmade pe care le va oferi cu generozitate Ana-Maria Bocănială creatoarea lor.

 

Când nu ai timp…îți faci!

Împreună cu câțiva oameni inimoși și evident foarte ocupați, am vorbit ieri la Biblioteca Județeană Panait Istrati din Brăila despre felul în care nu mai avem timp de noi înșine. La Porția de Coaching intitulată (Nu) am timp de mine, am descoperit cu ajutorul POINTS of YOU – The Coaching Game și Punctum că timp există, că pot fi reorganizate prioritățile, delegate anumite sarcini, șterse din listă anumite activități care nu mai sunt necesare…Am descoperit și faptul că uneori e doar o percepție a noastră faptul că timpul ne presează și că oricum ar fi putem avea o șansă frumoasă dacă încercăm lucruri noi.

Eu mi-am făcut prieteni noi și am văzut cu drag încă o dată efectul neașteptat dar precis care s-a produs în timpul proceselor de lucru individuale…se cuvine să vă mulțumesc. Sunt curioasă să aflu pentru voi cum a fost?!

Vrei să te simți mai bine?

Atunci gândește mai bine (adică pozitiv, constructiv) pentru că astfel vei ajunge la starea pe care ți-o dorești. Tot ce îți trebuie este propria ta minte pe care însă să o antrenezi. Fă-o conștient, disciplinat, ritmic și fără a te lăsa distras de alte preocupări sau gânduri pasagere. Canalizează-ți eforturile energia, mintea către scopul pe care ți-l dorești și fă conștient toți pașii necesari: de la gândire la acțiune și mai apoi la starea de a fi (simți)așa cum ți-ai propus.

Vă invit să citiți și să descoperiți/aplicați fiecare ceea ce îi folosește din articolul Cum să ne schimbăm efectiv viața, simplu și practic. Interviu cu Dr.Joe Dispenza publicat pe site-ul www.quantumcoaching.ro Cristina Tomescu.

Joe Dispenza este un cercetător in domeniul neuroștiintific, chiropractician, scriitor, lector american contemporan.

Nu am timp pentru mine

Ați avut curiozitatea să numărați câte afirmații de acest gen sunt făcute în fiecare zi, de oamenii care vă înconjoară? De la care oameni veți întreba…Păi sunt ușor de recunoscut: sunt oameni extraordinari, cu mult bun simț, care se dedică trup și suflet activităților în care se implică, care se lasă pe ei pentru oricine altcineva, care zâmbesc extraordinar de frumos….și ascund sub zâmbete multe tristeți.

Normal că nu mai au timp

În acest context este și firesc că nu mai au timp pentru ei înșiși. Acești oameni sunt pe rând sau simultan mame și tați, soți și soții, colegi de serviciu, prieteni dragi, foști colegi de facultate sau de liceu, nepoți și nepoate, fii și fiice, fini sau nași….și lista poate continua. Cum să mai știi cine ești cu adevărat, ce vrei , ce îți place, ce ai nevoie? Când mai stai de vorbă cu sinele tău, să asculți ce îți strigă?!

Vă recunoașteți?

Sunt convinsă că sunteți printre ei…și că deși vă doriți să vă acordați timp, (credeți) de multe ori (că) nu îl aveți la dispoziție. Însă lucrurile nu sunt întotdeauna chiar așa cum par…pentru că mintea noastră lucrează cu percepția realității și nu cu realitatea obiectivă, care este diferită.

Cu alte cuvinte

dacă ați conștientizat faptul că nu aveți timp destul pentru voi și vreți să schimbați asta, sunteți invitați la următoarea mea Porție de Coaching cu Points of You (TM). Vom lucra cu The Coaching Game și Punctum, și vom crea împreună timpul și dispoziția necesară întâlnirii cu voi înșivă. Voi publica detaliile de participare în curând.

Cât de deschis ești de fapt?!

Mulți dintre noi credem despre noi înșine că suntem minți deschise către nou. Asta ar include și deschiderea către schimbare, pentru că doar ea este promotorul înnoirii și este una dintre puținele certitudini ale vieții.

Să spunem că primim sau citim o informație interesantă despre felul în care ne putem adapta la stresul cotidian, la presiunile sociale care ne înconjoară, pe care nu am mai auzit-o și care ne surprinde atât de plăcut încât o analizăm și decidem să o folosim.

Cum poate fi utilizată?

O primă variantă este să o punem imediat în aplicare, lucru care implică o anumită schimbare în rutina zilnică: fie în gândire, fie în modul de a face (sau a stopa) anumite activități, fie în ambele zone. Rezultatele nu vor întârzia să apară în acest caz și astfel vom primi motivația de continua. Disciplina de a face zilnic acele noi rutine se va dobândi în timp, prin perseverență. În acel moment schimbarea va fi devenit deja palpabilă sub forma unei transformări exterioare, cu ecouri interioare.

O a doua variantă de a folosi acea informație nouă înseamnă să o stocăm pe undeva, fie scrisă pe o agendă, fie memorată în computer/telefon fie doar într-un ”sertar„ al minții, în ideea că vreodată ne va fi de folos. Amânarea folosirii echivalează cu pierderea entuziasmului aferent oricărui început. Cu alte cuvinte se va pune praful peste ea, la fel ca peste multe alte idei noi de dinante…

Tu cât de deschis ești de fapt către nou și schimbare? Care este beneficiul tău din practicarea primei variante? Dar din practicarea celei de-a doua? Și cel mai important, cum abordezi noul cu teamă sau cu interes?

 

Încrederea la puterea +40

Încă este un subiect sensibil pentru o parte dintre femeile care intră în această categorie de vârstă. Continuă din păcate să fie un subiect tabu pentru mulți dintre bărbații care au o asemenea femeie alături. Este motiv de discuție și de panică pentru cei care nu concep că lucrurile se schimbă și își doresc ca raportul de forțe să rămână ca la început. El comandă ea se supune.

Pentru ele a se descoperi cine sunt și a merge cu curaj pe calea aceea, devine deosebit de important. Pentru ei totul devine o amenințare căreia nu știu să-i facă față altfel decât cu un blocaj, cu ceartă, cu pericol de rupere a relației.

În această situație comunicarea dintre cei doi e prima care dispare când ar trebui să fie primul instrument la care să se apeleze. Fără încredere în celălalt, comunicarea  nu merge. Doar că pentru asta e nevoie de două persoane, câte una la fiecare capăt al relației. Și dacă unul a intrat în blocaj și nu mai iese…restul devine ușor de ghicit.

Să înțelegem cât este de importantă decizia și demersul unei femei de peste 40 de ani de a avea încredere în ea însăși. Asta înseamnă un mare efort și consum de energie, pentru o etapă esențială din viața EI, la care are tot dreptul, la fel ca orice om de pe lumea asta. Dacă ea a ajuns în acel punct în care simte că trebuie să știe cine este, cum să aibă încredere în sine, nu are cum să nu meargă mai departe…este un proces natural.

Privind din perspectiva lui, acest proces poate fi înfricoșător (este veșnica teamă de schimbare) doar că depinde numai de EL să nu se ajungă la probleme reale de cuplu. Efortul femeii poate fi înțeles, acceptat și susținut. În procesul acela de schimbare ea e vulnerabilă, pentru că își consumă aproape toate resursele. Dar bărbatul care va înțelege că pentru partenera sa este o nevoie ca de aer, va câștiga prețuirea ei și o va avea alături în viitor o femeie mai puternică, o femeie fabuloasă care va ști că el i-a fost alături.

Hai să apelăm la rațiune. Bărbații pot înțelege că femeile au nevoie de ei să le susțină în transformarea lor. Femeile pot înțelege că acest proces produce teamă partenerilor lor, și pot conduce lucrurile cât mai lin. Orice ar fi de unii singuri ( ea să se regăsească, el să se opună sau să se apere de un rău imaginar)nu pot face ca lucrurile să intre în armonie. Merită să facă un efort reciproc de cunoaștere, de acceptare și susținere. Cred că doar așa relația lor va urca la următorul nivel.

 

Speranţa are termen de valabilitate?!

valbUneori discutând cu oamenii, în timpul unor conversaţii plăcute şi aparent uşoare, discuţia ajunge invariabil la o zonă umbrită, în care se simt pe dedesubt regrete pentru că lucrurile nu s-au petrecut prea bine. După care pentru încurajare, apare pe final o notă de optimism, ideea că parcă mai avem acolo o mică speranţă că totul va fi bine şi pentru noi. Este vorba despre cei doi care stau de vorbă (dar ideea are evident aplicabilitate mai largă). Speranţă şi schimbare, două cuvinte simple care provoacă atâtea reverberaţii înauntru, încât e greu să le vezi profunzimea.

Cum adică mai avem speranţă?!

De parcă speranţa ar fi ceva aşa ca grişul din cămară. Stă cuminte în punga ei/lui până când vine cineva şi îl chinuie cu lingura sau îl uită acolo, sa-l mănânce fluturii. Oare speranţa are şi ea un termen de valabilitate, aşa cum are şi grişul? Eu cred că da, are şi din acest motiv ar fi păcat să fie lăsată să se învechească neluată în seamă, în întunericul cămării sufletului nostru. La fel ca şi schimbarea, ambele au un potenţial imens, ambele stau în pungile lor, puse bine pe raft şi rămân uneori… neumblate. Le putem lăsă aşa mai departe, pentru că ştim exact ce se va întâmpla : fix nimic.

Dar dacă am umbla din când în când la ele?

Ce s-ar putea oare întâmpla, dacă am umbla periodic la pungile din cămară? Speranţa s-ar înnoi, schimbarea s-ar petrece, cămara s-ar umple de toată energia pozitivă care se degajă din pungile deschise. În sufletul cămară ar pătrunde lumina nouă, a persoanei care devii, prin înnoire şi schimbare. Termenul de valabilitate al speranţei este împlinirea iar cel al schimbării este evoluţia, progresul omului faţă de el însuşi. Voi ce părere aveţi?

E un lucru de făcut cu grijă pentru că doar noi avem acces acolo, în cămăra proprie. Intrăm pe teritoriu sacru şi tocmai de aceea tot ce lucrăm acolo ne aduce împlinire şi bucurii. Şi nu uitaţi că mai sunt şi alte pungi, cu înţelepciune, dărnicie, îngăduinţă, dragoste, răbdare, hărnicie, multe altele. Ele ce termene de valabilitate au? Le-aţi mai verificat?!

Încrederea se învaţă

sigla RTLa fel ca toate deprinderile omeneşti, încrederea se poate învăţa, se poate educa. Oamenii care prin natura lor sunt încrezători, au o mai mare uşurinţă în a-şi cultiva această valoare (de bază îi spun eu) spre deosebire de ceilalţi, aceia care sunt temători.

Teama lor este o deprindere, cel mai probabil care nici nu le aparţine (nu se naşte nimeni gata fricos) ci a fost primită cu sau fără voie, în timpul copilăriei. Poate au crescut într-un mediu mai agresiv care i-a speriat, sau poate părinţii, bunicii erau şi ei temători, imprimând astfel o obişnuinţă de a vedea lucrurile doar prin prisma asta, copiilor lor.

Conexiunea

Dacă înţelegem că felul în care abordăm viaţa în prezent, reprezintă rezultatul unor obişnuinţe, dacă nu ne plac rezultatele pe care le avem tocmai din acest motiv ( abordarea cu teamă) şi dacă facem conexiunea dintre cele două atunci e simplu de priceput.

Schimbarea

Frica fiind o deprindere, încrederea fiind o deprindere rezultă din toate cele de mai sus pot fi schimbate, înlocuind obişnuinţa de a privi cu teamă cu aceea de a fi încrezător! Am descris elementele teoretice ale obţinerii unor rezultate corelate cu intenţiile (dorinţele, obiectivele) şi cu acţiunile întreprinse într-un articol mai vechi intitulat Care este legătura dintre intenţie, acţiune şi rezultat .

Se spune că o obişnuinţă nouă devine un automatism după practicarea disciplinată şi meticuloasă timp de 21 de zile. Asta înseamnă că puteţi să vă antrenaţi pentru a deveni încrezători în forţele voastre mai întâi şi apoi încrezători în oameni, prin exersarea unor elemente de bază, timp de 21 de zile.

Care sunt aceste elemente?

Veţi afla şi le veţi exersa pentru a învăţa cum să le foloşiţi singuri ulterior,  în cadrul primului curs marca Portia de Coaching, despre încrederea de sine. Detaliile sunt aici.

A vedea, a fi

descărcareParadigmele sunt inseparabile de caracter. A fi nu este altceva decât a vedea, în dimensiunea umană. Şi ceea ce vedem este strâns legat de ceea ce suntem. Nu reuşim să ne schimbăm felul de a vedea fără ca, simultan, să nu ne schimbăm felul de a fi, şi viceversa.

Stephen R.Covey – Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace

Despre paradigmă (mod de a vedea lucrurile, fel de a înţelege lumea, …) şi schimbarea ei am mai vorbit însă vă provoc să comentaţi din perspectivă personală, acest pasaj redat anterior, din cuprinsul secţiunii Dinăuntru – în afară, a cărţii deja menţionate.

Cum e la voi?

Ar fi foarte interesant de ştiut din ce perspectivă priviţi viaţa personală, împlinirea ei şi metodele pe care le aplicaţi ca urmări fireşti ale paradigmei folosite. Dau ele roade? Vă conduc la o satisfacţie a muncii voastre? Aţi atins rezultatele pe care le doreaţi? De unde ştiţi că sunteţi pe drumul cel bun?!

Purtăm ochelari de cal

Parcă vă aud spunând cu convingere: Ba nu, ba nu! Parcă văd sprâncene ridicate ironic şi parţial a neîncredere dezaprobatoare…Eu cred că atunci când vrem să realizăm ceva anume în viaţă, chiar trebuie să purtăm nişte ochelari de cal, special croiţi, de noi înşine astfel încât să ne ajute să filtrăm tot ce nu ne interesează, ce nu ne ajută la îndeplinirea obiectivului urmărit. Dintr-o altă perspectivă dacă privim, tot ajung la concluzia că purtăm ochelari de cal, pentru că vedem, auzim, simţim, trăim în funcţie de hărţile mentale şi când se întâlnesc doi oameni, de fapt se compară hărţile personale. Chestie care ia uneori prea mult timp, încât cei doi nici nu mai ajung esenţă umană la esenţă umană…De ce? Pentru că poartă ochelari de cal.

Mutaţia de la realitate la imaginea realităţii

images

Metafora cu ochelarii de cal serveşte la vizualizarea ideilor abstracte despre care vorbim. Concluzia pe care Stephen R.Covey o expune în continuarea citatului anterior este că: „Paradigmele sunt puternice deoarece crează lentilele prin care privim lumea. Impactul schimbării de paradigmă are, în esenţă, efectul unei mutaţii radicale, fie că se produce instantaneu, ori lent şi în mod deliberat.” Cu alte cuvinte una e realitatea, viaţa în sine şi alta e ceea ce vede fiecare dintre noi prin lentilele paradigmelor proprii. Ca să nu mai spun că faţă de ceea ce (crede că) vede fiecare şi ceea ce redă în cuvinte (comunicarea bat-o vina…) este de multe ori o mare diferenţă. Cu sau fără ochelari de vedere, se pare că purtăm oricum ochelari de cal, mai mereu! Sau poate că…nu?!

Cutiuţa cu valori

cutiuţa cu valoriAseară am susţinut împreună cu şi pentru câţiva oameni inimoşi, deschişi, zâmbitori şi dornici să afle lucruri noi, atelierul Porţia de Coaching despre încredere. La aşa o tematică era necesară o atmosferă specială care să permită discutarea unor chestiuni sensibile pentru fiecare dintre noi. Apreciez că am reuşit acest lucru împreună, pentru că ne-am simţit confortabil, am interacţionat am râs şi am văzut anume sclipiri în priviri, chiar dacă discuţiile au atins (doar pe deasupra e drept) puncte fierbinţi de pe sufletul fiecăruia.

Cutie sau magie?

Aşa cum anunţasem în articolul Efectul Porţia de Coaching Aurelia Grosu a dorit să participe special la acest atelier pentru a vorbi despre cartea ei, cea de-a doua, a cărei idee şi ulterior dezvoltare „a ieşit” din cutiuţa cu valori. În intervenţia caldă şi surâzătoare Aurelia ne-a povestit cum Porţia de Coaching din ianuarie, la care am vorbit despre valori a avut efectul magic asupra ei, imediat ce a extras din cutiuţa cu valori cuvântul înţelepciune. Tocmai îşi lansase în decembrie 2013 prima ei carte Eşti mai puternic decât crezi şi deja visa la un nou obiectiv important din viaţa ei, să mai scrie o carte. În clipa în care a citit cuvântul înţelepciune a ştiut că despre asta va fi cartea cea nouă. Ceea ce a urmat apoi, cum s-a format primul nucleu de „co-scriitori”, când au început să apară primele articole care vor intra în cartea Aureliei, cum s-a dus vestea în ţară şi în străinătate de unde au început să se întoarcă alte şi alte articole, despre toată munca ei va scrie pe larg în prefaţa noii cărţi Aurelia Grosu. Acum lucrează la editare, va începe promovarea, mai sunt multe de făcut. Abia aştept să văd ce formă finală va avea cartea Aureliei despre faţetele înţelepciunii…

Dar ce e cutiuţa cu valori?

Cutiuţa cu valori este o cutie obişnuită, din carton, un cub alb pe care am lipit emblema Porţia de Coaching. În cutie am pus mai multe cartonaşe pe care am tipărit cu majuscule diferite cuvinte de genul: curaj, atitudine, onestitate, schimbare, transformare, adevăr, inspiraţie, aventură, solitudine, dragoste, iertare, victorie, compasiune, empatie, încredere, credinţă, imaginaţie, intuiţie, respect, valoare, ambiţie, tenacitate, succes şi multe altele. Este cuţiuţa cu valori pe care mi-am făcut-o inspirându-mă dintr-un joc de coaching pe care l-am jucat la Conferinţa Asociaţiei Române de Coaching, anul trecut.

Mi se potriveşte mănuşă

De câte ori „ne jucăm” serios cu valorile din cutiuţă, după ce îşi citeşte biletul cineva spune invariabil „Mi se potriveşte mănuşă” după care faţa i se luminează de un zâmbet larg care validează dincolo de dubii vorbele abia rostite. S-a întâmplat asta şi aseară, altora dar şi mie, pentru că am extras cuvântul transformare. ori eu deja trăiesc această stare de o bună bucată de vreme…

Ei şi?

Păi asta e tot. Pare ceva special? Aparent nu dar dacă aţi fi fost în locul meu să vedeţi ochii scăpărând de bucurie şi entuziasmul cu care şi-au pus cu grijă „valorile” în carneţel, aţi înţelege starea mea de împlinire.

De aceea dar nu numai vă mulţumesc pentru participare şi pentru ceea ce am văzut pe chipurile voastre la plecare. Mă înclin!