Dacă doriţi să comentaţi, Dezvoltare personală, General

Ne trebuie valori!

isSimţim cu toţii că peste tot au apărut non valorile. Asta ne împovărează şi ne face să trăim urât. Ce sunt valorile personale am tot vorbit la Porţia de Coaching şi pe blog, cum le putem accesa e o altă discuţie, pe care fiţi siguri o voi continua. Vreau să vedeţi însă o altă perspectivă, care vine din partea unui om care studiază şi predă etica aplicată.

Definiţii

De la Wikipedia enciclopedia liberă aflam iute că: Etica (din greacă ἦθος ēthos = datină, obicei) este una din principalele ramuri ale filosofiei și poate fi numită știința realității morale; ea se ocupă cu cercetarea problemelor de ordin moral, încercând să livreze răspunsuri la întrebări precum: ce este binele/răul? cum trebuie să ne comportăm? 

Tot de acolo vedem că: Etica aplicată este formată dintr-un mănunchi de discipline care încearcă să analizeze filosofic situații, dileme din lumea reală.Un rol central în etica aplicată îl joacă argumentarea bazată pe cazuri. Țelul urmărit este cel al identificării convergențelor, în cazuri determinate, dintre analizele făcute din perspectiva unor teorii etice diferite.

Argument

Necesitatea unei „injecţíi” de valori în societatea contemporană, în lumea socială, politică, financiară, în educaţie, în sănătate, oriunde în lumea largă este o certitudine pentru mulţi dintre noi.

Iată ce are de spus un profesor universitar despre aceste lucruri, în emisiunea Garantat 100% cu Julien Săvulescu, profesor de etică aplicată şi directorul centrului de etică aplicată de la Oxford. Daţi un click mai jos.

Întrebare

Voi ce părere aveţi?

Standard
Comunicare

Ce va zice lumea?

inimi-albastre3.pngsocial condLucrând pentru articolul de ieri Cum reacţionăm la întrebări? am citit despre conceptul de condiţionare socială. Deşi ştiam în mare despre ce este vorba, nu cunoşteam această definiţie. Simt nevoia să comentez puţin cu voi, întrucât apreciez că este o infomaţie relevantă pentru explicarea reacţiilor noastre în multe situaţii din viaţă.

Sigur aţi auzit argumentul suprem, de la cineva din familie, drept răspuns la intenţia voastră de a face un anume lucru, într-un mod diferit: „- Ei dragă dar cum e posibil aşa ceva?! Ce va zice lumea?!” Mi-a fost spusă şi mie în adolescenţă, ba chiar am spus-o la rândul meu copiilor mei, ani mai târziu, în postura de mamă. Uneori o mai gândesc şi azi.

Cum se explică asta? De ce ne pasă atât de mult de gura lumii? Pot să apară multe întrebări… Este reacţia de condiţionare socială despre care vorbeam. Suntem expuşi în continuu, din copilărie şi până la bătrâneţe, la opiniile altor oameni, care fac parte din societatea în care ne mişcăm sau din grupurile unde dorim să accedem. Pentru că vrem să fim acceptaţi, primiţi, recunoscuţi, integraţi, respectaţi etc. ajungem să ne punem mereu problema altora: cum vor reacţiona ceilalţi, cum vor privi ceilalţi, ce vor spune, ce vor face, etc…Facem acest exerciţiu de gândire înainte de a lua o decizie, înainte de a acţiona, înainte chiar şi de a răspunde la o simplă întrebare. Ne gândim serios ce vrea să audă şi uneori alegem să răspundem în concordanţă cu aşteptarea celui care întreabă dar în neconcordanţă cu ce simţim noi. Cât de benefic şi cât este în detrimentul nostru să facem asta, rămâne să înţelegem fiecare dintre noi.

Standard