Dacă doriţi să comentaţi, Dezvoltare personală, General

Speranţa are termen de valabilitate?!

valbUneori discutând cu oamenii, în timpul unor conversaţii plăcute şi aparent uşoare, discuţia ajunge invariabil la o zonă umbrită, în care se simt pe dedesubt regrete pentru că lucrurile nu s-au petrecut prea bine. După care pentru încurajare, apare pe final o notă de optimism, ideea că parcă mai avem acolo o mică speranţă că totul va fi bine şi pentru noi. Este vorba despre cei doi care stau de vorbă (dar ideea are evident aplicabilitate mai largă). Speranţă şi schimbare, două cuvinte simple care provoacă atâtea reverberaţii înauntru, încât e greu să le vezi profunzimea.

Cum adică mai avem speranţă?!

De parcă speranţa ar fi ceva aşa ca grişul din cămară. Stă cuminte în punga ei/lui până când vine cineva şi îl chinuie cu lingura sau îl uită acolo, sa-l mănânce fluturii. Oare speranţa are şi ea un termen de valabilitate, aşa cum are şi grişul? Eu cred că da, are şi din acest motiv ar fi păcat să fie lăsată să se învechească neluată în seamă, în întunericul cămării sufletului nostru. La fel ca şi schimbarea, ambele au un potenţial imens, ambele stau în pungile lor, puse bine pe raft şi rămân uneori… neumblate. Le putem lăsă aşa mai departe, pentru că ştim exact ce se va întâmpla : fix nimic.

Dar dacă am umbla din când în când la ele?

Ce s-ar putea oare întâmpla, dacă am umbla periodic la pungile din cămară? Speranţa s-ar înnoi, schimbarea s-ar petrece, cămara s-ar umple de toată energia pozitivă care se degajă din pungile deschise. În sufletul cămară ar pătrunde lumina nouă, a persoanei care devii, prin înnoire şi schimbare. Termenul de valabilitate al speranţei este împlinirea iar cel al schimbării este evoluţia, progresul omului faţă de el însuşi. Voi ce părere aveţi?

E un lucru de făcut cu grijă pentru că doar noi avem acces acolo, în cămăra proprie. Intrăm pe teritoriu sacru şi tocmai de aceea tot ce lucrăm acolo ne aduce împlinire şi bucurii. Şi nu uitaţi că mai sunt şi alte pungi, cu înţelepciune, dărnicie, îngăduinţă, dragoste, răbdare, hărnicie, multe altele. Ele ce termene de valabilitate au? Le-aţi mai verificat?!

Standard
General

Fiţi şi dăruiţi bucurie de Crăciun!

bucurieCrăciunul înseamnă pentru cei mai mulţi dintre noi, naşterea Fiului omului. Venirea celui care le-a adus oamenilor nădejdea, speranţa, credinţa în viaţa de apoi, în nişte timpuri istorice în care lumea părea că se prăbuşeşte sub urâţenie şi lipsă de valori. Darurile sale au fost importante pentru omenire de la începuturile lumii şi aşa vor rămâne până departe… Tot de Crăciun magii au dus cadouri preţioase pruncului, simţind că astfel a venit cerul către omenire. Crăciunul e Bucurie! Bucuria de a şti că nu suntem singuri pe lume, bucuria de a şti că tatăl ne iubeşte şi ne veghează, bucuria de a aspira la libertate, la o viaţă împlinită, bucuria de a dărui tuturor speranţă şi lumină.

Ştiu că darurile pe care le-aţi pregătit cu grijă vor aduce pe chipurile celor dragi, când le vor primi, uimire, plăcere, veselie.  Pentru toţi ceilalţi însă, faceţi darul vostru preţios, împărţind pur şi simplu bucurie. Cum? Cu un zâmbet cald, cu un cuvânt bun, cu o îmbrăţişare primitoare, cu o strângere de mână sinceră, sau pur şi simplu cu un gând de lumină trimis cu viteză prin univers, până la cea/cel/cei care au nevoie de el. Daţi puţin din scânteia sufletului vostru, ca să aprindeţi stelele şi în alte suflete. Fiţi şi dăruiţi bucurie de Crăciun!

Standard
Evenimente

Băiatul de lumină

400-01-la-multi-aniTudor e fiul unei colege de serviciu, este un baiat de lumina. Aşa l-am perceput prima oară când l-am întâlnit şi la fel mi-l amintesc de câte ori mi-e dor de el. Acum e în clasa a 5a, creşte şi sunt convinsă că e raţiunea de a fi a mamai sale. L-am întâlnit într-un moment de mare tristeţe pe care îl duceam greu, la nici două luni după ce măicuţa mea plecase…şi m-a impresionat faptul că pur şi simplu nu a putut să ignore tristeţea mea. A făcut ce a făcut şi s-a lipit de mine cu dulceaţa lui de copil de atunci, şi povara mea n-a mai fost povară pentru câteva zile cât am fost în preajma lui. Pentru mine decembrie aduce amintirea despărţirii de mama şi doare, dar şi amintirea lui Tudor şi a dărniciei sale. Ce mi-a dat Tudor? PUTERE şi SPERANŢĂ.

Ce mă face să scriu despre el azi de ziua naţională? Tocmai acest prilej de sărbătoare, care îmi dă speranţa în viitor prin ochii şi zâmbetele tinerilor pe care îi întâlnesc personal de la o vreme, cu ocazia atelierelor de coaching şi comunicare pe care le fac. Ieri am avut din nou acestă răsplată de bucurie, am primit-o din ochii unor tinere şi tineri frumoşi de la Brăila, cărora le mulţumesc pentru că vor ceva mai bun de la ei înşişi şi de la viaţă.

La Mulţi Ani România, ai tineri de lumină!

Standard