Coaching, Dezvoltare personală

Strategia de regenerare

sigla RTinimi-albastre1.pngDuminică dimineaţă am prins o emisiune Poveştile României, în reluare, pe unul din posturile tv la care nu m-am uitat niciodată până acum. În timp ce mă plimbam din telecomandă pe mai multe canale, căutând ceva care să meargă la cafeaua de dimineaţă, aia prima…, mi-a atras atenţia faptul că pe banda care rulează continuu în partea de jos e ecranului era scris ceva de genul: Vă atenţionăm că în această emisiune apare cuvântul cultură! M-am oprit şi i-am ascultat, i-am privit.

Cei doi purtau o conversaţie amicală în faţa camerei de luat vederi.  Vorbeau despre a fi român în prezent, despre cum a fost pe vremea lor, şi oare cum va fi România, ce vor crede şi ce vor face oamenii în viitorul apropiat. Realizatorul emisiunii Sabin Gherman, jurnalist si publicist  şi invitatul său un actor al cărui nume nu îl cunosc, au lăsat să se vadă pasiunea pentru cultură, cărţi, adevăruri universale, dorinţa ca românii să iasă la lumină aşa cum sunt ei cu adevărat! Erau impresionaţi de faptul că doi elveţieni studiază asiduu limba română ca să poată înţelege mai bine opera lui I.L.Caragiale pe care îl joacă, îl montează pe banii lor, la ei acasă şi de când l-au descoperit au rămas uimiţi pe veci de geniul autorului.

Din toată discuţia lor mi-a rămas lipită în creier, pe undeva…, ideea de regenerare pe care prezentatorul emisiunii a legat-o cu tristeţe şi cu realism de învăţământul de azi, de calitatea slabă a textelor din manualele de literatură şi de istorie, din educaţie în general de unde spunea el ” lipseşte strategia de regenerare„. Dincolo de realitatea mesajului şi tristeţea constatării gândul mi-a zburat la ceea ce putem face fiecare dintre noi ca să contribuim la regenerare.

Începând cu propriile persoane putem să ne debarasăm de mentalităţile învechite, de obişnuinţele de a gândi negativ, de a ne descuraja dinainte de a porni la drum, de a ne considera mai puţin valoroşi. Am câştiga în schimb o modalitate modernă de a gândi, în concordanţă cu viaţa noastră actuală, am dobândi o gândire pozitivă, optimism, dorinţa şi obişnuinţa de a ne descoperi şi fructifica întregul potenţial de care dispunem. Cum?

Prin coaching, prin parcurgerea unui program construit special pe nevoile fiecăruia, asistaţi fiind de un specialist în schimbare şi dezvoltare personală, adică de un coach. La fel ca în natură regenerarea va înseamna o schimbare, o transformare, o metamorfoză a omului într-un om mai bun pentru el, familia sa şi comunitatea căreia îi aparţine. Am abordat aceste lucruri şi în alte articole, gen Coaching-ul transformă sau Coaching impact. La fel ca în natură schimbarea, regenerarea sunt esenţiale fiind procese legate de viaţă, de ciclurile sale fireşti de înnoire, progres şi evoluţie.

Standard
Dezvoltare personală

Pregătiri speciale pentru Anul Nou

sigla-RT.pngawakening

Pregătirile febrile de petrecere sunt în toi, ca să fie trecerea pe puntea dintre ani însoţită cu bucurie şi cu o stare de bine, mâine seară. Doamnele şi domnişoarele se agită pe la bucătărie şi musai pe la coafor ( nu neapărat în această ordine) iar domnii au treabă pe la piaţă, pe la spălătorie cu maşina, prin magazine cu lista pregătită de acasă şi poate chiar cu aspiratorul prin casă (hihi). Îmi imaginez toate familiile şi întregul oraş ca pe un mare furnicar, în care fiecare furnică are treaba ei, ştie ce şi cât să facă azi şi mâine, pentru ca Anul Nou să fie întâmpinat cu belşug. Chestia asta se repetă aproape la fel în fiecare an, la final de decembrie, când puţin obosiţi după mesele supradimensionate de Crăciun, ne agităm pe ultima sută de metri să pregătim şi Revelionul.

E frumos şi e normal să facem toate aceste pregătiri, fără de care nu ne este bine. Cred că ştiţi cum e atunci când nu poţi face Crăciunul şi revelionul româneşte, pentru că fie nu avem ce ne trebuie, financiar sau sufleteşte, fie suntem plecaţi departe, pe alte meleaguri unde lumea nu ştie cât e de frumos Crăciunul nostru. De aici şi nevoia de a gusta din plin sărbătorile de iarnă care aduc atâta tihnă sufletească şi putere pentru anul nou care vine, vine, vine…

Dincolo de iureşul pregătirilor, de frenezia sărbătorilor care e ca o frişcă delicioasă pe un blat gustos de tort, e minunat să găseşti un sprijin pentru a începe totul de la capăt. Un alt capăt, un alt an, din nou ianuarie, februarie, martie…, dorinţe, vise, realizări dar şi eşecuri. Unde putem găsi acest ajutor? Cine ni-l poate oferi pentru toată viaţa şi necondiţionat?

Voi înşivă sunteţi răspunsul la aceste întrebări. Sprijinul cel mai ferm posibil pe care îl puteţi găsi vreodată e chiar la voi, în voi. Sinele vostru merge peste tot împreună cu voi, face absolut aceleaşi lucruri, vede şi simte aproape la fel ca şi voi, iar atunci când nu, e semn că ceva nu merge bine. Tot el vă ajută să reparaţi lucrurile. Pur şi simplu este cel mai de preţ prieten, aliat, tovarăş de drum lung, camarad pe viaţă. Aveţi grijă de voi, pregătiţi-vă din nou de drum, de data aceasta daţi-i lui, sinelui, puterea şi misiunea de a vă duce pe tot parcursul lui 2014 de la bine la excelent, şi munciţi împreună cu el pentru asta. Pe lângă toate celelalte pregătiri de sărbătoare, faceţi şi aceste pregătiri speciale de Anul Nou!

Vă doresc ca în 2014 să vă cunoaşteţi mai bine, să vă preţuiţi mai mult sinele, să vi-l faceţi cel mai de preţ aliat, dacă nu este deja. Asta va aduce pentru totdeauna sentimentul de siguranţă şi echilibru, de încredere că sunteţi în fiecare clipă la locul potrivit, la momentul potrivit, în armonie cu ceea ce sunteţi ca om pe dinăuntru. Pentru mine aşa s-a întâmplat! Vă doresc pentru 2014 să trăiţi o viaţă plină de sensuri, de valoare, fiind un om extraordinar pentru cei dragi şi de nădejde pentru ceilalţi. Celor care deja ştiu si fac aceste lucruri le doresc multe realizări iar celor care au nevoie de sprijin le ofer colaborarea şi expertiza mea de coach, pentru a se transforma în versiunea lor cea mai bună.

Cu drag vă spun LA MULŢI ANI tuturor!

Standard
Dezvoltare personală

Ştii ce vrei de la tine în 2014?!

sigla-RT.pngAm început deja să mă gândesc serios ce vreau să realizez în anul care vine. Chiar dacă aveam gândurile oarecum coagulate în minte, am început să le aşez pe hârtie abia de vreo două zile. Pagina şi obiectivul, pagina şi obiectivul, scrise mare şi sus ca un titlu. Restul hârtiei lăsată albă.  Mă uit mereu la ce am scris şi simt nevoia să mai adaug, să detaliez, să fiu din ce în ce mai specifică în creionarea planurilor mele. Cu cât mă uit mai des, cu atât prind contur mai multe idei, pe care le scriu iute sub titlul respectiv, pe pagina unde le este locul. Am pornit de la ceea ce aş vrea să ştiu că am realizat, anul viitor pe vremea asta. Şi am cuantificat totul în porţii lunare, prin împărţirea la 12, apoi în porţii săptămânale, zilnice chiar, ca să ştiu exact de pe acuma, ce am de muncit şi de realizat în fiecare zi.

Am dat înapoi cele 5 pagini pe care am scris toate dorinţele mele pentru 2014 şi le-am privit din perspectiva asta, ce şi cât am de realizat zilnic, săptămânal şi lunar, astfel încât la momentul 29 decembrie 2014 să pot privi cu mândrie înapoi, la visele de pe frigider, fără să fi uitat ceva nerealizat. Am înţeles că ceea ce îmi doresc se poate realiza, nu va fi simplu dar nici imposibil. M-a cuprins un sentiment de bine şi de credinţă în puterile mele, pe care le-am văzut şi în 2013 crescând şi înflorind. Ceea ce am citit, am scris, am înţeles că sunt chiar dorinţele mele, pe care vreau şi pot să le îndeplinesc. Pentru asta voi munci cu determinare şi cu mare drag!

Ştiu ce vreau de la mine în anul care vine, văd deja lucruri şi realizări frumoase, pentru care voi munci în fiecare zi cu putere, cu plăcere, la urma urmei o voi face pentru mine şi cei dragi. Printre care sunteţi şi voi, ştiţi asta!

Ştii ce vrei să realizezi în 2014? Dacă da, pune pe hârtie şi gândeşte în fiecare zi la cele scrise, până când ţi se vor imprima în suflet şi astfel tot ce vei face după aceea te va conduce către îndeplinire. Dar dacă încă nu ştii, n-ai început încă să te gândeşti sau nu ştii cum să vrei de la tine ceva pentru viitor, hai să lucrăm împeună! Există o cale pentru a-ţi descoperi obiectivele şi a ţi le împlini. Sunt coach şi pot să fac pentru tine, împreună cu tine ca dorinţele tale să devină realitate în 2014!

Standard
Dezvoltare personală

Şterge praful şi du-te cu putere către vârf!

sigla-RT.png

Am dat recent peste un material excelent din punctul meu de vedere, despre ce reprezintă şi cum trebuie identificate punctele tari ale oamenilor. Aşa am pus de încă un articol cu care să vă captez atenţia şi să vă provoc pentru anul 2014. Ca să aibă timp să încolţească sămânţa (informaţia) şi să rodească ( o vom ajuta să facă pui la următoarele Porţii de Coaching) , lansez ideea încă de pe acum. Bineînţeles că nu am ajuns la această informaţie, despre care vă spun imediat ce şi cum, întâmplător dar asta e prea puţin relevant acum. Ceea ce mi-a plăcut în mod deosebit este faptul că atrage atenţia dar mai ales deschide o cale de combatere a faptului că în toată lumea asta mare, se pune reflectorul pe punctele slabe şi se consumă resurse uriaşe pentru întărirea lor. Ceea ce în esenţă nu e rău dar veţi vedea de ce nu e bine. Prin concentrarea pe minusuri, oamenii, echipele din care fac parte, companiile respective, rămân tot în zona de mediocritate şi chiar dacă au acces la instruiri şi tehnici moderne, vor reuşi în cel mai bun caz doar să evite repetarea aceloraşi eşecuri. Vor realiza o minimizare a riscurilor respective. Dar cum e asta pentru cei care vor mai mult, vor să atingă excelenţa? Total insuficient.

Atunci ce e de făcut? Tom Rath and Barry Conchie arată în cartea lor Strengths Based Leadership, o metodă de a conduce prin fructificarea punctelor tari. Se pune accentul pe ceea ce merge bine şi în mod natural. Adică pe oameni. Oamenii priviţi ca resurse inepuizabile! Autorii descriu punctele de putere ale oamenilor, prin următoarea ecuaţie = talent (calităţi native) + cunosţinţe dobândite prin învăţare, educaţie, practică + abilităţi (părţi ale unei acţiuni sau capacitatea de a face anumite acţiuni). Concluzia lor este că excelenţa poate fi atinsă doar prin fortificarea punctelor tari şi gestionarea punctelor slabe în opoziţie cu stilul actual de management de întărire a punctelor slabe şi conservarea punctelor tari.

Altfel spus, mai pe înţelesul tuturor ar fi aşa: ai grijă la punctele tale slabe şi controlează-le dar cultivă-ţi punctele tari, dacă vrei să fii cel mai bun! Cum să faci asta? Începe prin a-ţi găsi puterea, descoperă ce puncte tari ai şi antrenează-le. Altfel, vei continua ca şi până acum, doar să te concentrezi pe ce nu merge bine, să investeşti în „dregerea” găurilor, uitând sub un strat gros de praf talentele, cunoştinţele şi capacităţile tale.

Şterge praful şi du-te cu putere către vârf! Cine te-ar putea împiedica să reuşeşti?!

Lasă-mi un comentariu dacă ştii dar mai ales dacă nu ştii răspunsul, dar vrei să îl afli.

Standard
Coaching

Visul uitat pe frigider

inimi-albastre3.pngpost-it-note-spockDe câţiva ani încoace percep luna decembrie ca pe un capitol de final. Al unei alte călătorii între oameni, în interiorul meu, în alte locuri şi întâmplări, de-a lungul unui alt an, dintre anii vieţii mele. Gust senzaţia aceea de bucurie amăruie când citind o carte care îmi place, văd că paginile zboară şi mă apropii de copertă. Tristeţea îmi vine de la faptul că s-a terminat cartea, care m-a purtat într-o lume aparte, de care m-am ataşat cu fiecare pagină citită, cu fiecare lucru înţeles. Bucuria îmi vine din imaginaţia stârnită de lectură, din plăcerea descoperirii unor noi sensuri ale cuvintelor, ale oamenilor şi întâmplărilor, până la urmă ale vieţii în sine. Între tristeţe şi bucurie am ales (pentru totdeauna)…BUCURIA.

Mă uit înapoi la ceea ce am realizat în 2013 şi mă uit apoi pe lista cu ceea ce mi-am propus. Comparaţia dintre cele două etape şi ipostaze, de realizări versus obiective se încheie în favoarea mea: din trei obiective am realizat două. Al treilea a rămas pe frigider, pe hârtia unde le-am scris, prins cu un magnet ca să fie la înălţimea privirii. Am înţeles de curând lecţia, adică de ce nu l-am realizat şi pe el, number 3. Pentru că în loc să-l ţin în inimă, să-l port cu mine, să fac în fiecare zi ceva pentru el, aşa cum am lucrat pentru celelalte două, l-am lăsat pe frigider. Păi acolo e locul viselor?! Apropo voi unde le-aţi pus pe ale voastre? Şi ce aţi făcut cu ele?

M-am gândit la toţi cei care au avut un rol văzut sau nevăzut în viaţa mea în acest an şi vreau să le, să vă mulţumesc din două mari perspective. I (roman) pentru că am primit încurajări şi sprijin, recunoaştere, respect, încredere, căldură, deschidere, înţelepciune, emoţie, energie, lumină.   II (tot roman) pentru că am primit ghionturi, piedici, priviri urâte, cuvinte nepotrivite, gânduri negative… care au fost la început obstacole şi le-am abordat ca pe nişte lecţii de învăţat sau provocări. Iar pentru ca să le depăşesc în felul meu, adică prin evoluţie şi progres, constructiv şi prin înţelegere, am apelat la resursele interioare care se numesc acceptare, obiectivitate, empatie, asertivitate, flexibilitate, generozitate, curaj, acţiune, prezent şi viitor, respect şi încredere în mine, nevoia de a trăi în acord cu mine însămi. Toate înseamnă pentru mine determinarea de a-mi onora valorile în care cred şi conform cărora îmi împlinesc viaţa.

În concluzie, acesta a fost şi este beneficiul meu major de a mă fi întâlnit cu coaching-ul. Sunt un om mai bun, asta o simt şi o văd cei dragi dar şi alţi oameni. Am vrut să devin coach pentru că să ajut oamenii să trăiască aceleaşi stări uimitoare, să facă lucruri excepţionale cu viaţa lor. Am studiat şi continui să o fac, am obţinut certificări profesioniste şi continui să o fac, am practicat coaching şi continui să o fac, dar am aplicat şi mine însămi. Am spus tuturor ce efecte extraordinare are schimbarea şi am făcut câteva demostraţii la Porţiile de coaching. Şi dacă am făcut pentru mine pot face şi pentru voi, cu condiţia să vă doriţi acest lucru. Să fiţi mai buni, să puneţi în valoare potenţialul uriaş pe care îl aveţi în voi înşivă, să scoateţi aurul deasupra. Să fiţi voi înşivă, să vă trăiţi propriile valori!

Sper din toată inima că în anul 2013 aţi marcat realizări importante, de care aveaţi nevoie. Ştiu că există şi persoane care n-au făcut tot ce ar fi putut face pentru ei înşişi şi acum sunt uşor descurajaţi. Viaţa voastră poate fi aşa cum vă doriţi iar eu vă voi sprijini să înfăptuiţi acest lucru în 2014. Ştiu deja ce am de făcut pentru mine în anul care vine. Pot face multe şi pentru voi. Instrumentul pe care mă bazez este coaching-ul. Resursele necesare sunt la voi. Haideţi să lucrăm împreună, cei care vreţi cu adevărat să vă faceţi o viaţă mai bună. Veţi primi încurajări dar veţi întâlni şi bariere, obstacole, griji, idei potrivnice. Le vom depăşi împreună constructiv, evoluând, prin coaching = arta transformării oamenilor în versiunea lor cea mai bună!

Standard
Evenimente, General

Iureş de emoţii pentru 1 minut cronometrat

Azi dimineaţă am cuvântat la OpenConnect nr.2 Galaţi. Din nou la Yoobi, după porţia de coaching de aseară, din nou în iureş de emoţii, de data aceasta pentru doar acel 1 minut cronometrat. Despre ce puteam eu să vorbesc acolo altceva decât despre pasiunea mea : coaching-ul?! Mi-a făcut o reală plăcere să văd că un astfel de subiect prinde la public, chiar şi atunci când e la „concurenţă” amicală cu blogging-ul, cu terapia prin rezonanţă sau cu grija pentru siguranţa familiei. La urma urmei toate cele spuse de cei care au susţinut pitch-uri înaintea mea au în vizor pe termene mai lungi sau mai apropiate cam acelaşi lucru : o viaţa mai echilibrată, mai armonioasă. Cum putem avea aşa ceva? Ocupându-ne de ceea ce ne place şi ne pasionează, cum a spus Gabriel Ursan, îngrijindu-ne din vreme şi la timp sănătatea, şi prin metode alternative cum ne-a reamintit Mihaela Jantea, sau asigurându-i pe cei dragi împotriva unor posibile riscuri, cum a arătat Cornel Trofimov.

Şi pentru noi înşine, ce am mai putea face, pe lângă toate cele de mai sus? Putem să ne creştem calitatea vieţii prin adăugare de plus valoare, cu ajutorul antrenamentului pentru schimbare = coaching. Arta transformării umane!

Standard
Coaching, Evenimente

Why harm yourself?!

atelier 4Miercuri 27 noiembrie 2013 între orele 18.00-20.00 vă invit la Yoobi pentru o Porție de Coaching. Vom vorbi despre gândurile negative pe care le avem, acțiunile la care ne conduc, efectele lor asupra vieții noastre. Voi aborda tematica autosabotării din perspectiva coaching-ului, adică vom pleca de la realitatea din prezent, vom descrie ce simțim, ce facem, ca să înțelegem ce opțiuni de rezolvare există. După care la final tragem linie și stabilim de comun acord măcar trei pași concreți de schimbare. Vă spun de pe acum că vă voi provoca la discuții, pentru că deși multe lucruri ni se potrivesc tuturor, multe alte lucruri ne diferențiază.

Ce loc mai sigur și mai eficient de a le discuta deschis, vă puteți imagina, altul decât spațiul de coaching?  Argumentele mele forte sunt instrumentele pe care le folosesc la Porția de Coaching : deschiderea, încrederea, abordarea pozitivă, încurajarea exprimării, stimularea schimbării, sprijinirea efortului de transformare, recunoașterea victoriei, consolidarea rezultatelor.  La Porția de Coaching învățăm să lăsăm deoparte critica, suspiciunea, negativismul, teama de a ne exprima opiniile, complacerea în compromis, frica de schimbare, capitularea în fața unui posibil eșec, autosabotarea. De ce să ne facem rău singuri?!

Vă invit cu drag la atelierul nr.4 al Porției de Coaching  pentru a găsi împreună cât mai multe argumente și soluții contra propriilor noastre gânduri, acțiuni, atitudini care ne fac rău.

Participarea este gratuită, dar este condiționată de bună dispoziție și energie, așa că luați-le cu voi!

Standard