Deseară…

seri sufletÎn această seară începând cu ora 18,30 mă duc la Yoobi – cafeneaua de socializare unde sunt invitată de Aurelia Grosu, autoarea cărţii Eşti mai puternic decât crezi. Este primul eveniment pe care îl organizează Aurelia şi cu siguranţă acesta va deschide o serie de alte întâlniri, cel puţin interesante.

Ce se întâmplă?

Aurelia a lucrat intens tot anul acesta la cea de-a doua sa carte. Întâlnirea din această seară ne adună pe toţi colaboratorii Aureliei, care am contribuit prin scrierea unor articole despre lucruri importante, care s-au revelat ca repere ale înţelepciunii, în diferite experienţe de viaţă. Unii nici nu ne cunoaştem, dar a venit momentul să ne întâlnim.Va fi interesant să vedem cum a închegat Aurelia, cu talentul şi firescul scrisului ei, toate trăirile puse pe hârtie de alţi oameni, în cartea ei cea nouă. Cu alte cuvinte vom afla chiar de la autoare povestea cărţii, de la ce a pornit, cum s-a derulat acţiunea, ce dificultăţi a avut până acum şi cum au devenit acestea noi provocări. Vor vorbi aceea dintre voi care vor dori să o facă, iar Aurelia va fi gazda perfectă a unei Seri cu suflet.

Iaca m-au dat la gazetă!

logo_presa_galatiCei de la Presa de Galaţi au scris aici despre atelierul meu Porţia de Coaching despre Încredere, care va avea loc azi la Yoobi – cafeneaua de socializare. Este într-adevăr unul dintre seminariile la care dacă vrei cu adevărat, înveţi ceva despe tine, aşa cum spune şi autorul necunoscut de la PresaGalaţi.ro . 

Pentru acest scop am conceput de la bun început proiectul Porţia de Coaching şi deja sunt 14 luni de când lucrez cu drag. Susţin cu mare plăcere atelierele lunare gratuite, prin care ofer celor care au nevoie, oportunitatea de a-şi găsi propriile răspunsuri la întrebări chinuitoare: despre relaţii, despre secretele comunicării, mentalitatea de succes, ce e în spatele unui eşec, valori, rezultate, gândire pozitivă, automotivare şi multe altele. 

Iaca am ajuns şi la gazetă :D.  Mulţumesc şi vă aştept cu Încredere la atelier!

Efectul Porţia de Coaching

CusupisiYoobi ne primeşte marţi 15 iulie 2014 între orele 18,00 – 20,00 pentru Porţia de Coaching despre Încredere.

Vă mai amintiţi?!

În luna ianurie 2014 am susţinut un atelier despre valori şi obiective. Îmi doream să începem anul în forţă, gândindu-ne la ce avem mai bun în noi şi la felul în care putem pune la treabă valorile personale. La Porţia de Coaching de atunci v-am provocat să jucăm un joc de coaching şi la rugămintea mea aţi extras fiecare dintr-o cutie, un carton pe care scria ceva. V-am întrebat dacă vi se potrivea şi apoi pe baza cuvântului extras, v-am provocat toată seara prin întrebări, să găsiţi/gândiţi răspunsuri, în tot felul de combinaţii de context. Iar la final v-am citit povestea tâmplarului. Vă mai amintiţi?!

Idee sau vis?

Întâmplarea (sau nu) a făcut ca Aurelia Grosu, autoarea cărţii Eşti mai puternic decât crezi să fie prezentă la atelier. În timpul jocului de coaching de la atelierul despre valori, Aureliei i-a venit o idee şi cu încredere în ea, a pornit la împlinirea visului cel nou.

La atelierul de marţi 15 iulie va fi prezentă din nou Aurelia Grosu şi va vorbi despre ideea ei dar şi despre ceea ce a realizat de la începutul anului şi până acum. Vom afla cât de departe a ajuns, cine a ajutat-o, ce urmează, cum vede viitorul…

Veniţi şi voi la atelierul Porţia de Coaching, vom vorbi cu încredere despre încredere.

Chiar am împlinit 1 an!

1 anPorţia de Coaching de luni 16 iunie 2014 a fost o ediţie specială.

Unul dintre motive a fost faptul că am abordat întrebările şi felul în care ascultăm o conversaţie, dintr-o perspectivă necunoscută publicului larg, aceea din coaching evident. În opinia mea sunt instrumente foarte utile oricui doreşte să le înţeleagă şi să le aplice. De altfel este motivul de bază pentru care am pornit la drum cu proiectul personal Porţia de Coaching : să le arăt celor interesaţi câte lucruri utile există în comunicare şi în coaching.

Despre asta a scris şi Nicoleta Nistor ieri pe blogul ei sub titlul La Multi Ani Portia de Coaching , descriind impresiile de la atelierul despre întrebări. A descoperit o altă perspectivă asupra felului în care pot fi văzute,auzite şi vorbite lucrurile.

Al doilea motiv pentru care a fost o ediţie specială a fost momentul festiv din finalul atelierului. O declar vinovată de treaba asta pe Georgiana Vânău www.SocialPutTogheter.ro care a venit de la bucătărie cu un minitort, pe o farfurie frumos scrisă cu sirop 1 an Porţia de Coaching! Zâmbetul Georgianei se potrivea de minune cu zâmbetul de sirop şi căpşuni din farfurie…

Îmi pare rău că nu am pozat dulcea (şi gustoasa) răsplată însă am primit-o cu emoţie, bucuroasă pentru toată munca de până acum. Pentru mine rămâne cel mai frumos faptul că vă revăd, că am ocazia să cunosc oameni noi, veniţi pentru prima dată la un atelier al meu, chiar dacă asta se întâmplă mereu. Sunt onorată că am sărbătorit prin muncă împreună cu voi.

Ştiţi replica lui Andi Moisescu? o meritaţi : Mă înclin!

Cei care doresc să recitească povestea întrebărilor pe care am citit-o la atelier, o găsesc aici.

Mulţumesc echipei de la Yoobi pentru găzduire într-o ambianţă deosebită, la concurenţă cu unul dintre meciurile vedetă (Germania – Portugalia) din campionatul mondial de fotbal Brazilia 2014, care a fost vizionat de pe terasă.

Mulţumesc Revista Explore pentru includerea Porţiei de Coaching – atelier de coaching şi comunicare în calendarul ediţiei iunie 2014. Câte daruri frumoase!

Ne vedem azi?

Ne vedem azi la Yoobi între orele 18,00- 20,00 pentru o Porţie de Coaching dedicată întrebărilor. Scopul meu este să intrăm puţin în spatele mecanismului unei întrebări, pentru a-l explica. Dorinţa mea este să înţelegem rostul întrebărilor şi tehnica lor de adresare, pentru că este un lucru folositor oricui, în viaţa sa personală şi profesională. Asta ne va ajuta să nu ne mai temem de ele şi să învăţăm să le utilizăm eficient. Întrebările pot fi adresate fără a stânjeni şi pot induce celui întrebat, starea necesară unei schimbări în bine.

Cum aşa?

Vedem împreună diseară! Vă aştept cu drag.

TCC – temperament, comportament, comunicare

inimi-albastre.pngsigla RTCu ce vâslim în oceanul de relaţii în care navigăm? Care e barca, cârma şi care sunt vâslele? Altfel spus ce fel comunicăm şi ce spune asta despre noi? Este tema pe care o voi aborda la atelierul Porţia de Coaching din 18 februarie 2014, în care voi vorbi despre legătura dintre temperament şi comunicare. Dacă nu ştiţi ce tip de temperament aveţi şi cum ajută asta sau încurcă relaţiile cu cei din jur, vă puteţi găsi răspunsuri. Dacă ştiţi deja din ce categorie faceţi parte veţi afla că lucrurile sunt foarte nuanţate în funcţie de contextul în care reacţionaţi. Chestie de care se leagă comportamentul. Păi parcă era vorba despre temperament…de unde a apărut şi comporatamentul? Veţi vedea că legătura dintre comunicare, comportament şi temperament nu este deloc întâmplătoare.

Pentru o lărgire a contextului în care voi plasa atelierul de marţi 18 februarie 2014, vă invit să daţi click pe articolele mele : Comunicarea între şabloane şi generalităţi şi Barca fără vâsle, de unde veţi afla de ce nu reuşim uneori să comunicăm sau de ce nu ne mulţumeşte o anume conversaţie. Ar putea să vă placă şi alte articole mai vechi, cum ar fi: Nevoia de comunicare şi Exprimarea între necesitate şi incapacitate.

Vă aştept la Yoobi (iubi) marţi 18.02.2014 ora 18,00 ca să servim împreună o Porţie de Coaching despre TCC (tisisi) – temperament, comportament, comunicare.

 

Am atâtea poduri de construit…

pod curcubeuAşa i-a răspuns tâmplarul din poveste (aceea cu care am încheiat aseară Porţia de coaching) fratelui cel mare, când a fost rugat să nu plece, să mai rămână ca să repare prin gospodărie una alta…Cred că avem cu toţii multă treabă de făcut, aşa ca în povestea  cu fraţii certaţi. În loc să ridicăm garduri înalte, care să ţină în afara vederii noastre, situaţiile neplăcute în care am intrat cu voie sau fără voie, am putea construi poduri pentru rezolvări. Ştiu, ştiţi că este ceva complicat, care se face cu multă răbdare, efort, drag de oameni. Dar gândiţi-vă ce merită mai mult? Să te înconjori rapid, de garduri, până când te închizi, te izolezi, sau să construieşti, să deschizi o cale?! Răspunsul la această întrebare e diferit de la om la om, de la situaţie la situaţie, de la moment la moment.

Există întrebări care determină un proces de căutare a răspunsului, care ne transformă; nu răspunsul aflat cât căutarea lui. Cel mai frumos este că aceste întrebări au ecou, căutarea se multiplică, se ramifică şi poate conduce la mai multe soluţii de rezolvare. În coaching le spunem întrebări puternice; deloc întâmplător.

Tot ce construim cu valorile personale, rezistă. De ce? Pentru că ele sunt cele mai trainice materiale de construcţie pe care le are un om la dispoziţie, chiar dacă uneori nu ştie sau nu este conştient de acest lucru. Mi-am dorit ca aseară să fi ridicat cât de puţin colţul perdelei care acoperă valorile personale, adică tot ce e mai bun în voi. Dacă am reuşit sau dacă nu, spuneţi-mi prin comentarii. Le aştept cu interes şi vă mulţumesc tuturor celor care aţi fost alături de mine, la atelierul de aseară!

Tot ce e mai bun în tine!

abstract_curcubeu_rogvaivSau Porţia de coaching dedicată valorilor şi obiectivelor. Dacă nu ştii încă ce valori te definesc şi îţi călăuzesc viaţa, dacă nu ştii încă ale cui sunt acele valori în care crezi, ale tale sau ale altcuiva, dacă ai nevoie să înţelegi ce vrei şi cum poţi să dai tot ce e mai bun în tine, vino la Porţia de Coaching din 21 ianuarie 2014. Punem întrebări, dăm răspunsuri, vorbim despre valori, ce sunt, la ce ne servesc, cum ne conduc ele viaţa şi cum ne stabilim obiectivele astfel încât să le şi realizăm.

Chiar dacă ştii despre toate astea ceva, tot e loc şi pentru tine la atelier, pentru că vei afla că lucrurile sunt într-o permanentă transformare, valorile nu sunt statice, nici obiectivele. În plus ascultând opiniile celorlalţi primeşti informaţii preţioase. Contează ce vei/vom face cu ele, cum vei/vom da apoi tot ce e mai bun în tine/noi!

Pitch-ul Georgianei

smOpenConnect # 4 Galaţi din 9 ianuarie 2014 a avut loc la Yoobi. Am votat pitch-ul Georgianei Vânău, pentru că mi-a plăcut cel mai mult, felul în care a povestit cu pasiune şi entuziasm, despre ceea ce îi place cel mai mult să facă, marketing-ul on-line. Celebrele instrumente Facebook, Twiter, Google +, LinkedIn sunt reţele social-media, care se pot utiliza drept de canale de comunicare, pentru promovarea unei afaceri. Georgiana a câştigat cele mai multe voturi, drept pentru care îi transmit şi în acest mod felicitări şi mult noroc în cariera de marketing on-line.

Din pitch-ul ei am înţeles că dacă mă pricep şi fac acest lucru, de una singură, pot ajunge doar până la un punct, dincolo de care nu voi mai avea timpul, nici expertiza necesară. Ar trebui să fac doar asta, să stau (e un fel de spune că doar nu stai degeaba) pe internet, să urmăresc instrumentele de măsurare a audienţei, să postez peste tot, doar la orele cele mai indicate de vizitare, indicate de statistici, şi multe alte chestii strict tehnice, de care nu prea am auzit.

Soluţia oferită de Georgiana este angajarea unui expert în domeniu. Atunci ai avantajul că el ştie toate secretele unei asemenea meserii, care datorită suportului său virtual, este extrem de dinamică. La viteza cu care se schimbă astăzi echipamentele şi apar versiuni noi de programe, e musai să aplelezi la un specialist care asta face, tot timpul, îţi promovează afacerea pe ce canal sau reţea de socializare on-line, doreşti. Aşa află de tine lumea şi potenţiali vizitatori ai site-ului tău se pot transforma în potenţiali clienţi ai afacerii tale, pentru că te vor găsi mereu on-line, datorită expertului care va face asta pentru tine. Iar la final potenţialii clienţi se pot converti în clienţi pentru produsele şi serviciile pe care le oferi, cu o viteză mai mare decât dacă nu ai apela la ajutorul internetului şi te-ai baza doar pe marketing-ul clasic (ca să zic aşa).

Eşti on-line deci exişti, a fost concluzia zilei, la care au contribuit şi celelalte intervenţii de câte 1 minut (adică pitch-uri), (vezi lista lor aici) dar şi şedinţa de mentoring susţinută de Gabriel Ursan – despre e-mail marketing. Informaţiile transmise s-au completat într-un fel armonios, fiind toate într-un fel sau altul sub marea umbrelă a internetului.

De ce să vii la Yoobi pe 17 decembrie?!

esteemVă dau 3 motive:

– Ca să discutăm pe o temă foate importantă pentru noi toţi : Cum e să ai încredere în tine?!  – Pentru că mai avem puţin şi intrăm împreună în meniul Yoobi cu Porţia de Coaching…   – Ca să încheiem anul 2013 cu o câteva concluzii care ne vor ajuta să evaluăm onest tot ce am realizat şi să ne dea entuziasmul de a ne planifica un an 2014 cu mult mai multe realizări.

Vă provoc să vă gândiţi pănă ne vom revedea, la ce înseamnă pentru voi să aveţi încredere în propriile forţe. Evident şi la ce simţiţi în situaţiile opuse, pe care de fapt dorim să le eliminăm. Vorbim cu toţii, ne spunem of-urile la subiectul anunţat şi căutam soluţii.

De ce vom face toate acestea?  Pentru alte 3 motive:

– Ca să conştientizăm la un nivel mai profund ce am făcut bine şi la ce mai avem de lucrat…. – Pentru ca să găsim soluţii şi metode practice de aplicat poate chiar de a doua zi… – Ca să devenim în acest fel şi pentru ceilalţi din jurul nostru, mai timizi, o sursă de inspiraţie şi de entuziasm, dându-le puterea să facă acelaşi exerciţiu.